
Costume de mire
Costumul de mire trebuie să te reprezinte, să arate bine în fotografii și să fie confortabil o zi întreagă. Te ajutăm să alegi croiala, culoarea, țesătura și accesoriile, ca ținuta să fie coerentă.
Totul despre costumele de mire
Alegi țesătura, croiala și detaliile împreună cu consultanții noștri. Măsurătorile, probele și ajustările se fac în croitoria proprie din Galeriile Ferdinand.

Nu este un moft, ci o investiție în felul în care te prezinți la evenimente, la întâlniri importante sau în fiecare zi în care vrei să te simți pus la punct.
Linia spatelui, talia și lungimea pantalonilor sunt făcute pentru corpul tău, nu pentru o mărime generică.
Alegi țesătura, culoarea, croiala, căptușeala, nasturii, chiar și monograma.
Un costum bine făcut, din materiale bune, își păstrează forma și aspectul mult timp.
Când totul stă bine, de la guler până la manșetă, se vede în felul în care intri într-o încăpere.
Totul se discută cu un consultant Men’s Club, în funcție de ocazie, sezon și stilul tău. Știi de la început ce alegi și de ce.

Procesul este gândit ca să ai claritate de la început: știi ce alegi, de ce, și ce pași urmează până la costumul final.

Discutăm despre ocazie, stil, preferințe, buget și termen, apoi stabilim de ce ai nevoie: costum de mire, business, de ceremonie sau o ținută pentru alt eveniment.
Clasică, modernă, slim, structurată sau mai relaxată: consultantul îți explică ce funcționează pentru silueta ta, pentru sezon și pentru nivelul de formalitate.
Luăm măsurile și discutăm croiala, ca pieptul, umerii, mânecile și pantalonii să urmeze corpul tău, fără compromisuri vizibile.
Alegi țesătura, culoarea, căptușeala, nasturii, reverele, butonierele și, dacă vrei, monograma.
Vii la probă, verificăm cum se așază costumul pe tine, iar ajustările le face croitoria noastră, direct în magazin.
Coordonăm costumul cu cămașa, cravata sau papionul, batista, pantofii, butonii sau brâul.
Vara recomandăm țesături ușoare și respirabile, precum inul sau lâna tropicală. Toamna și iarna, materiale mai dense, care dau structură și confort.

Ivoire cu dungă fină

Gri cu dungă

Verde sticlă

Maro ciocolată

Bleumarin

Negru de seară

Măsurătorile, probele și ajustările le gestionăm direct, cu cele două croitorese ale casei, fără ateliere externe care să prelungească procesul. Dacă e nevoie de o modificare aproape de eveniment, verificăm pe loc și intervenim repede.
„Pentru noi, produsul nu este finalizat în momentul în care este ales de pe umeraș, ci în momentul în care se așază bine pe client.”

Costumul de mire trebuie să te reprezinte, să arate bine în fotografii și să fie confortabil o zi întreagă. Te ajutăm să alegi croiala, culoarea, țesătura și accesoriile, ca ținuta să fie coerentă.
Totul despre costumele de mire
Pentru botez, cununie, gală sau dineu, costumul respectă nivelul de eleganță al ocaziei: contează textura țesăturii, felul în care se așază croiala și confortul pe toată durata evenimentului.
Programează o consultanță
Pentru cine poartă costum zi de zi, recomandăm țesături rezistente, culori ușor de integrat în garderobă, ca bleumarin, gri sau antracit, și detalii discrete.
Programează o consultanțăde la 2.999 lei
Prețul final depinde de țesătură, de complexitatea croielii, de detaliile de finisare și de numărul de piese. Pentru o estimare corectă, discută cu noi în magazin sau la telefon.
Cere o estimare la consultanță
Depinde de țesătură, de model, de detalii și de perioada în care plasezi comanda. Pentru nunți, ceremonii și evenimente importante, recomandăm să ne contactezi cu câteva săptămâni înainte. Termenul exact îl confirmăm în magazin, după consultarea inițială.
Pentru costumele la comandă, recomandăm programarea: așa îți putem dedica timpul necesar pentru consultare, măsurători și alegerea materialului. Programezi online sau la telefon, 0736 779 688.
Da. Țesătura, culoarea, căptușeala, nasturii, butonierele, modelul reverelor și monograma le alegi împreună cu un consultant Men’s Club, în funcție de ocazie, sezon și stilul tău.
Costumul la comandă pornește de la măsurătorile tale și de la alegerile tale de țesătură, croială și detalii. Un costum ready-to-wear este produs în mărimi standard și poate avea nevoie de ajustări ulterioare. Diferența se vede în felul în care costumul se așază pe corp.
Da. Men’s Club are croitorie proprie în magazin, iar probele și ajustările fac parte din procesul costumului la comandă. Nu depindem de ateliere externe, așa că putem interveni repede, chiar și aproape de eveniment.
Costumele la comandă pornesc de la 2.999 lei. Prețul final depinde de țesătură, de complexitatea croielii, de numărul de piese și de detaliile alese. Pentru o estimare corectă, discută cu noi în magazin sau la telefon.
Da. Pentru clienții din alte orașe organizăm vizitele din timp, astfel încât consultarea, măsurătorile, proba și ajustările să se potrivească termenului și complexității costumului.
Te așteptăm în Galeriile Ferdinand, în centrul Clujului, pentru o discuție despre ocazie, stil, croială și detalii. Alegi data și ora în magazinul online.